Jurnal de călătorie, day #23 & #24: Weekend de foc pe Via Transilvanica

Sile, leaderul echipei 12 Nord

Echipa 12 Nord a pornit pentru trei zile la drum, cu gândul să parcurgă circa 70 de km. Ei au parcurs bucata de drum: Odorheiu Secuiesc- Rareș (com. Mărtiniș) – Dârjiu - Archita.

Am ajuns la Dârjiu. Suntem bine, dar câțiva dintre colegi au avut probleme destul de mari cu încălțămintea. A fost un traseu extrem de solicitant, pentru că a fost foarte cald, am avut și 40 de grade. Echipa este foarte faină și chiar dacă au fost bășici nenumărate sparte cu acul de seringă, am reușit să ținem energia sus. Am plecat la răsărit și am ajuns la apus. Am mers 10 ore, timp în care s-au creat niște prietenii pe viață. Am văzut oameni atât de faini în toți colegii mei, am putut să ne cunoaștem limitele și să ni le depășim. Cei 30 de km de astăzi au fost pentru foarte mulți din grupă, fără să exagerez, testul suprem.

Am avut un traseu mai scurt, însă ritmul a fost destul de încet pentru că problemele apărute la picioare ne-au dat bătăi de cap drumeției. Dar cu răbdare, stoicism și cu puterea găndului că trebuie să terminăm am reușit. A fost din nou o zi extrem de călduroasă. Peisajele și atmosfera din grup au reușit să ne ducă până la final. Am trecut pe dealurile frumoase dintre județele Harghita și Mureș și am ajuns cu toți bine la final. Peisajele deosebite, cu sate pitorești așezate în văi, din păcate fără apă curgătoare din cauza secetei care este resimțită puternic în zonă. S-a încheiat încă un weekend pe Via Transilvanica și am avut o experiență spectaculoasă.

„Nu aș fi crezut că finalul de septembrie o să ne pregătească așa ceva, două zile la rând, la temperaturi de 39 - 40 de grade Celsius. Traseul de la Odorhei la Martiniș, Dârjiu și apoi Archita este un traseu unde umbra este o raritate. Fiecare stejar întâlnit a fost un motiv de odihnă. Prin satele prin care am trecut “birturile” au fost salvarea cu câte o băutură rece. Zilele acestea au fost despre limite depășite, despre rezistență, susținerea colegilor din echipă, gesturi mici cu impact mare, lacrimi de fericire și strâns din dinți atunci când simțeai că nu mai poți. Au fost despre peisaje superbe și pași făcuți într-o liniște pe care rar poți să o întâlnești.” Johny, director general adjunct E.ON

Ai nevoie de ajutor?