Un sistem fotovoltaic este compus din:
Panourile se amplasează pe acoperiș sau, dacă acesta nu permite, la sol. Expuși la razele soarelui, electronii din celulele fotovoltaice încep o mișcare dezordonată care generează energie electrică de curent continuu (CC). Invertorul transformă CC în curent alternativ (CA) potrivit pentru consumatorii de energie din locuința ta.
Contorul inteligent măsoară energia produsă și consumată, respectiv introdusă în rețea, iar accesoriile electrice sunt cablurile și alte subansamble care fac posibil transportul energiei electrice de la sistem spre circuitul din casă.
Bateria este un accesoriu opțional al sistemului, scopul acesteia fiind acela de înmagazinare a energiei produse în exces și neconsumate, pe care o poți exploata pe parcursul nopții, când sistemul fotovoltaic nu produce energie sau în cazul unei pene de curent.
Panourile fotovoltaice au o productivitate mai bună atât timp cât orientarea lor este spre sud, iar înclinația acoperișului se încadrează între 15 și 40 de grade. Apoi, evaluează câtă lumină ajunge pe acoperiș, întrucât productivitatea lor este direct proporțională cu expunerea la soare. Astfel, dacă acoperișul este umbrit sau lumina este obstrucționată de prezența copacilor sau a coșurilor de fum, acești factori vor avea un impact negativ asupra cantității de energie produsă.
Dacă nu stăm bine la cele 3 capitole de verificat, o opțiune poate fi montajul panourilor la sol.
Consumul anual de energie electrică este cantitatea de energie pe care o consumi acasă pe parcursul unui an întreg. Măsurat în kilowați-oră (kWh), este influențat de aparatele din casa ta care folosesc electricitate și de cât de des le folosești. Frigiderul, aerul condiționat, micile electrocasnice de bucătărie, luminile, încărcătoarele și multe altele folosesc electricitate.
În medie, am estimat că o gospodărie folosește 2.500 kWh anual, așadar vom folosi acest indicator în calculele noastre. Pentru un calcul mai exact, îți recomandăm să verifici cantitatea de energie electrică facturată în ultimul an. Împarți acest consum la 12 luni și afli care este consumul mediu lunar de kWh.
Puterea panoului este producția de energie electrică în condiții ideale. De obicei, panourile solare au o putere de ieșire cuprinsă între 250 - 550 de W (wați), iar noi vom folosi în calcule o putere de 415 W.
Raportul de producție al unui sistem de panouri solare este raportul dintre producția de energie estimată a unui sistem în timp (în kWh) și dimensiunea reală a sistemului (în W). Raportul nu este aproape niciodată 1:1 – în funcție de cât soare dispune sistemul tău (depinde și de locația geografică). De exemplu, un sistem de 10 kW care produce 14 kWh de energie electrică într-un an are un raport de productie de 1,4 (14/10 = 1,4). În România, ratele sunt cuprinse între 1,3 - 1,6, asa că vom folosi în calculul nostru un raport de 1,3.
Prin urmare, ținând cont de ultimele 3 puncte, formula arată astfel:
Numărul de panouri = dimensiunea sistemului / raportul de producție / puterea panoului
În cazul nostru: 2500 kW / 1,3 / 415 W = ~8 panouri. Deci, 8 de panouri la 415 W fiecare, rezultă un sistem de aproximativ 3.3 kW.
Așadar, acești 4 pași sunt minimul necesar pentru a estima o cantitate necesară de panouri acasă.
Noi recomandăm totuși să apelezi la un instalator autorizat ANRE care cu siguranță îți va răspunde și la alte neclarități, dar va putea calcula un necesar mai precis la fața locului. Montajul panourilor cu o firmă autorizată este de asemenea importantă, pentru ca mai apoi să poți deveni prosumator, conform legilor în vigoare.
PS: în tabelul de mai jos găsești pentru fiecare sistem fotovoltaic, suprafața necesară de montaj, numărul de panouri și producția estimată de energie electrică.
Sistem |
Nr. panouri |
Suprafață montaj |
Producție anuală |
|---|---|---|---|
3 kW |
7 buc |
15 mp |
3.800 kWh |
5 kW |
12 buc |
26 mp |
6.300 kWh |
6 kW |
14 buc |
30 mp |
7.600 kWh |
8 kW |
18 buc |
40 mp |
10.200 kWh |
10 kW |
23 buc |
50 mp |
12.700 kWh |
12 kW |
27 buc |
60 mp |
15.300 kWh |
15 kW |
34 buc |
75 mp |
19.100 kWh |
20 kW |
45 buc |
99 mp |
25.500 kWh |
*dimensiunea unui panou este de aprox. 2 mp. Date estimative conform sunup.ro