Factura pentru energie. Ce plătești și cui

Factura pentru energie. Ce plătești și cui

De ce este atât de complexă factura de consum energie?

Facturile de energie electrică sau gaze naturale sunt complexe, deoarece conțin informații specifice despre tot parcursul energiei, de la locul de producție, până la locul de consum. Motivul pentru care avem toate aceste informații pe factură este transparența. Astfel, fiecare client final poate vedea câți bani merg către cine, iar întreg procesul este reglementat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). 

În plus, conform Regulamentului de Furnizare în vigoare, ANRE stabilește forma și conținutul obligatoriu al facturilor de consum, atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze naturale.

Ce conține prețul energiei electrice pe factură?

Energia electrică pe are o plătim are 9 componente, care se pot împărți în 3 categorii:

  • costul energiei active (1) este prețul cu care furnizorul o vinde clientului și depinde de costul de achiziție a energiei, costurile de furnizare și marja de profit. România având o piața liberă, prețul de furnizare nu mai este supus reglementărilor ANRE.
  • cheltuielile logistice implică Costul cu Transportul (2) și Servicii de Sistem (3), plătite către transportatorul Transelectrica pentru introducerea și extragerea energiei din rețea și menținerea nivelului de siguranță a sistemului electroenergetic național (SEN). Apoi se adaugă Costul de Distribuție (4) care este plătit distribuitorului regional. Toate aceste costuri sunt reglementate.
  • taxe și accize impuse de Statul Român: contribuția de cogenerare (5), certificatele verzi (6), contribuția pentru CfD (7), acciza (8), taxa pe valoare adăugată (TVA, 9). Aceste costuri sunt reglementate.
Vezi aici detalii

Ce include prețul gazelor naturale de pe factură?

Factura de gaze naturale este puțin mai simplă, având doar 4 componente:

  • costul gazelor naturale - dincolo de costul de achiziție și costurile cu activitățile de furnizare, mai apar și costurile cu înmagazinarea gazelor naturale, cei doi operatori de înmagazinare din țară fiind Depomureș și Depogaz România. Prețul de furnizare nu mai este stabilit de ANRE, piața de gaze din România fiind una concurențială.
  • costurile de transport - în România, Transgaz este unicul responsabil de activitățile privind capacitatea de transport și transportul gazelor naturale. Aceste costuri sunt reglementate.
  • costurile de distribuție - tarifele de distribuție diferă în funcție de categoria de consum și de zona de distribuție în care se află locul de consum și sunt de asemenea reglementate.
  • taxa pe valoare adăugată (TVA).

Nu tot ce se încasează rămâne la furnizorul tău, o mare parte se duce mai departe către producători, transportatori, distribuitori și către statul român. Iar faptul că le plătești pe toate pe o singură factură are scopul de a simplifica considerabil lucrurile pentru tine.

Vezi aici detalii

Cum poți verifica prețul pe care îl plătești?

Poți afla cum se împart banii pe care tu îi plătești consultând contractul tău sau detaliile facturii. Toate aceste componente alcătuiesc prețul final contractual, iar din banii pe care tu îi plătești pe factură, doar o parte rămân la furnizor. În cazul energiei electrice este vorba de 1 componentă din 9, iar în cazul gazelor naturale de 1 componentă din 4. 

La E.ON poți verifica costurile fiecărei componente pe eon.ro, alegând una dintre ofertele existente și completând datele în configurator. Poți estima valoarea facturii lunare 100% transparent, încă de la începutul procesului de contractare, simplu și fără costuri ascunse.

Vezi aici ghidul facturii de consum