Vouchere pentru panouri fotovoltaice - programul „Casa Verde”

Vouchere pentru panouri fotovoltaice - programul „Casa Verde”

Vuiește mass-media și online-ul despre redeschiderea programului guvernamental „Casa Verde Fotovoltaice”, ediția 2023, așadar am zis să tratăm și noi în Stația de energie acest topic fierbinte.

  • Dacă nu ai toți banii, dar te interesează instalarea unor panouri fotovoltaice în viitorul apropiat și criteriile de eligibilitate pentru acest sprijin, e foarte bine că ai ajuns aici.
  • Dacă cauți un instalator autorizat pentru un sistem fotovoltaic de producere a energiei electrice, ai ajuns bine.
  • Dacă ești curios vis-à-vis de orice subiect legat de sustenabilitate, eficiență sau chiar independență energetică, consum redus, confort sporit, a fi sau a nu fi prosumator, ai nimerit la fix.

Revenind la programul AFM „Casa Verde”, conform informărilor de la Ministerul de Mediu, sesiunea de înscriere pentru potențiali beneficiari se va deschide în luna mai. Față de anii precedenți, în programul de anul acesta au intervenit mai multe modificări care vin în folosul românilor. Astfel, numărul documentelor cerute este mai mic, pentru a facilita înscrierea în program, dar și durata analizei dosarelor.

Pe scurt, programul Casa Verde 2023 înseamnă:

  • Statul va finanța cu maximum 20.000 de lei românii care își montează panouri fotovoltaice de cel puțin 3 kW acasă.
  • Contribuția beneficiarului va fi de minimum 2.000 lei.
  • Beneficiarul este obligat să aleagă un instalator validat pentru montaj panouri, din lista instalatori autorizați de pe site-ul AFM.

Ce criterii trebuie să îndeplinești pentru a beneficia de programul „Casa Verde 2023”?

1. Ești persoană fizică cu domiciliul în România, fără restanțe de plată la bugetul de stat/local

2. Ai domiciliul la aceeași adresă cu cea la care vrei să montezi sistemul PV

3. Ești proprietar al imobilului (clădire/teren) unde vrei să instalezi conform extras carte funciară

Mai trebuie să fii pe fază când încep înscrierile pe site-ul AFM și să ai la îndemână actele necesare. Înscrierea ta e finală când ai primit un număr de înregistrare.

Ce acte sunt necesare pentru înscrierea în programul „Casa Verde 2023”?

  • cererea de finanţare, completată integral și semnată de beneficiar 
  • act de identitate beneficiar (împuternicire și act de identitate al acestuia, dacă semnează altcineva cererea)
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul local
  • extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului sau copia cărţii funciare colective, după caz

Trebuie să ții cont că în maximum 90 de zile de la data la care AFM publică lista instalatorilor autorizați, tu trebuie să alegi din listă firma cu care vrei să lucrezi.

Apoi, instalatorul ales va analiza dosarul tău, va selecta în aplicație solicitanții eligibili, iar în caz de refuz, te va informa asupra motivelor.

AFM va publica astfel, lista beneficiarilor finali.

Dacă te regăsești pe această listă, ai 12 luni pentru implementarea sistemului fotovoltaic acasă, cu instalatorul ales. Trebuie să primești factura de la instalator, pe care să apară valoarea totală și mențiunea „20.000 lei, se suportă de către AFM, prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională”. Apoi, instalatorul ales de tine va depune cererea de decontare la AFM, iar tu vei avea de achitat diferența către acesta.

Ce sistem fotovoltaic poți instala prin programul „Casa Verde 2023”?

  • Cum probabil ai dedus de mai sus, sistemul trebuie să aibă ca scop producerea energiei electrice pentru consum propriu, la adresa de domiciliu, locuință. Surplusul de energie este preluat în reţeaua naţională de distribuţie.
  • În plus, panourile fotovoltaice și restul componentelor trebuie să fie noi, cu o putere minimă instalată de 3 kW, la pachet cu un invertor hibrid de minim 3 kW. Sistemul de panouri trebuie să asigure și stocarea informațiilor privind cantitatea de energie produsă, colectarea de la distanță a datelor, dar și compatibilitate cu un sistem de raportare manual sau automat. Nu se califică în program extinderea unor sisteme existente.
  • În oferta noastră E.ON Solar - panouri fotovoltaice, pentru sistemele peste 3kW ți-am pregătit oferte avantajoase cu plata contribuției proprii în rate lunare, cu finanțare de la partenerii noștri bancari.
  • Ce mai știm e că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va lansa un alt program prin care va acorda vouchere de 25.000 de lei românilor pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură și baterii pentru stocarea energiei solare. Programul ar urma să fie demarat în toamnă sau mai târziu în 2024, dar simplificat și complet automatizat, promit autoritățile. 

Surse:

  • https://www.genway.ro/info/ghidul-de-finantare
  • https://www.afm.ro/sisteme_fotovoltaice.php