Rate lunare
0 lei avans
La prima vedere, pare logic: dacă panourile tale produc mai mult decât consumi, vinzi surplusul și obții bani. În practică, însă, legislația actuală și structura pieței fac ca acest mecanism să nu funcționeze chiar așa.
Conform legii, furnizorii plătesc surplusul energiei injectate în rețea la doi ani de la momentul injectării. Așadar, banii pentru energia produsă azi pot ajunge în cont abia peste 24 de luni, iar asta în condițiile în care mai există stocuri și nu au fost compensate cantitativ în cei 2 ani. Nu îți face griji, clarificăm și compensarea cantitativă puțin mai jos.
Energia injectată este plătită doar la valoarea energiei active, fără tarifele și taxele de transport sau distribuție, din care se mai scade și prețul dezechilibrelor.
Pentru o înțelegere mai bună: aproximativ 45% din prețul energiei consumate din rețea sunt taxe și tarife.
Un sistem prea mic nu produce suficient pentru consumul propriu, prin urmare nu există surplus de injectat în rețea = nu există premisă pentru profit, iar unul prea mare generează surplus greu de valorificat în bani, ca urmare a punctelor 1 și 2.
De aceea, dimensionarea trebuie făcută de specialiști, ținând cont de consumul real, amplasament și obiceiurile de utilizare.
Prosumatorii beneficiază conform legii de mecanismul de compensare cantitativă, de dragul exemplului, o formă de „depozit energetic” activ.
Pe scurt: ce produci în plus și injectezi în rețea vara, poți utiliza iarna, când producția ta scade, cu 2 mențiuni:
Așadar, mulți prosumatori pornesc la drum cu așteptarea de a face bani, dar realitatea este că sistemele fotovoltaice sunt un instrument pentru independentă energetică, iar dacă privim atent modul în care legislația este gândită și modul în care energia circulă în sistemul energetic, concluzia este evidentă.
Scopul real al unui sistem fotovoltaic este reducerea dependenței de rețea și autoconsumul – folosirea energiei acolo unde este produsă.
Astfel, beneficiezi de:
Pe scurt, nu e vorba de a face bani, ci de a economisi inteligent.
Pentru a te bucura cu adevărat de avantajele panourilor solare, accentul trebuie pus pe maximizarea autoconsumului.
Soluția: instalarea unei baterii de stocare, dacă nu ai deja una. O baterie potrivită îți permite:
Apelează la specialiști în domeniu și ține cont de:
Să devii prosumator nu înseamnă să faci bani din energie, ci să îți asiguri un viitor mai sigur, sustenabil și independent.
Energia produsă acasă trebuie, în primul rând, consumată acasă, iar pentru cei care vor să ducă autonomia la nivelul următor, bateriile de stocare sunt cheia unei independențe energetice reale.
⚡ Află cum poți deveni prosumator cu oferta E.ON Solar Home.