Prețul energiei pe bursă scade, de ce nu și pe factură?

Prețul energiei pe bursă scade, de ce nu și pe factură?

Preocuparea noastră principală, a consumatorilor de energie electrică și gaze naturale, ţine de a avea neîntrerupt energie şi desigur de prețul pe care îl plătim în facturi. Atunci când auzim că prețurile la energie pe anumite piețe sau platforme de tranzacționare au scăzut, ne punem imediat întrebarea: când vor scădea și prețurile din facturile noastre?

Este o întrebare firească căreia îi vom răspunde în cele ce urmează. Să începem cu cu începutul, și anume cu achizițiile de energie fiindcă e bine de ştiut că furnizorii fac eforturi considerabile pentru a asigura la timp şi în volume corespunzătoare nevoilor clienţilor cantităţile de gaze naturale şi energie electrică. Şi pentru că un om gospodar vara îşi face sanie şi iarna car, aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte achiziţiile, furnizorii cumpără din timp energia, chiar vara, pentru a face faţă consumului mare al clienţilor din sezonul rece. Însă lucrurile nu se opresc aici, procesul de achiziţie se derulează pe parcursul întregului an.

De unde, cum, când se fac achizițiile de energie?

Energia provine din producție internă, în proporţie de 90%, diferenţa de 10% fiind acoperită din import. Ca în orice proces unde cererea se întâlneşte cu oferta, producătorii și traderii lansează oferte de vânzare, iar furnizorii oferte de cumpărare pe pieţele centralizate, de exemplu Bursa Română de Mărfuri pentru gaze naturale şi OPCOM pentru energie electrică. Pe aceste pieţe se încheie tranzacțiile atunci când cele două părți se înțeleg asupra cantităților şi prețurilor, procedura fiind una transparentă.

Trebuie spus faptul că, pentru gazele naturale livrate populației, la ora actuală, furnizorii au alocate cantități de la producătorii interni prin care se acoperă cea mai mare parte a consumului. Pentru energie electrică există un mecanism de alocare a cantităţilor dinspre producători către furnizori, care se desfăşoară anual şi lunar. Pentru anul 2023, au fost alocate cantităţi anuale şi pentru primele 2 luni ale anului, iar pentru celelalte 10 luni vor exista alocări lunare.

Achizițiile de energie se fac de către furnizor pe tot parcursul anului în funcție de cantităţile de care acesta are nevoie pentru clienții lui, dar şi de cele disponibile pe piață (din producție internă și/sau import) și de costurile acestora, la un moment dat.

În general, furnizorul va încerca să securizeze din timp o cantitate cât mai mare pentru a acoperi nevoile de consum ale clienților din portofoliu pe o perioadă cât mai îndelungată. Altfel spus, energia pe care le consumi acum este posibil să fi fost achiziționată vara trecută sau chiar mai devreme în condiții de piață foarte diferite față de ceea ce vedem în prezent.

Un aspect foarte important al pieței gazelor naturale este sezonalitatea acestuia, adică iarna se consumă mult mai mult gaz decât vara. Astfel, în fiecare an, începând din martie și până în octombrie, furnizorul nu trebuie doar să livreze gaz pentru consumul curent contractat de clienții lui, ci și să înmagazineze gaze naturale pentru următorul sezon rece.  

De ce prețul de pe factură nu e aliniat cu prețul de achiziție?

Prețul de pe burse se referă la cotația la care gazele naturale şi energia electrică sunt tranzacționate, acesta fiind doar una dintre componentele prețului final la consumator. Costul de achiziție se formează pe un mix de produse, contractate în diferite perioade de timp, pentru a asigura, în limita posibilităților oferite de lichiditatea pieței din România, predictibilitate asupra costurilor tuturor clienților din portofoliu. Astfel, o parte din achiziția aferentă lunii în curs se face la prețurile de astăzi, iar o parte a fost făcută la prețuri mai mari sau mai mici, în funcție de momentul încheierii contractelor.

Prețul facturat pentru consumator include și alte componente în afara costului cu achiziția gazelor naturale şi energia electrică, componente pe care le-am tratat în articolul disponibil aici.

Cum și când scăderile sau majorările prețului de achiziție se vor reflecta în prețul de pe factură?

În prezent, prețul gazelor naturale si a energiei electrice destinate consumului populației din România este mai mic decât cel de la burse. O scădere este posibilă în viitoarele oferte în măsura în care prețul de pe burse va scădea în continuare și va ajunge la un nivel mai scăzut decât cel actual din România.