ANRE a anunțat modificări care vor afecta facturile la energie electrică începând cu 1 aprilie. După mai bine de 2 ani cu schimbări în piața energiei, aceste noutăți vin când încă ne confruntăm cu costuri ridicate ale traiului de zi cu zi. De aceea, vrem să știi că te sprijinim. Încercăm în următoarele rânduri să lămurim ce se schimbă și să îți prezentăm căile prin care, în cazul în care vei avea nevoie de ajutor, să îl găsești.
Mai întâi, trebuie să înțelegem că vor exista schimbări majore de format și conținut în toate facturile de electricitate și modificări minore în cele de gaze naturale. Acestea sunt valabile pentru toți consumatorii casnici, indiferent de oferta pe care au contractat-o, reglementată sau din piața liberă. În plus, sunt afectați toți furnizorii, întrucât cu toții trebuie să respectăm prevederile noilor regulamente de furnizare.
E foarte posibil ca pentru consumul realizat în aprilie 2023, să primești deja o factură cu mai multe pagini comparativ cu lunile trecute.
Noile regulamente de furnizare precizează ce informații și chiar pe ce pagini ale facturilor trebuie ca acestea să apară. Chiar dacă majoritatea consumatorilor casnici spun că o factură ar trebui să fie mai simplă, pentru a observa cu ușurință cât au consumat și cât au de plătit, există informații care trebuie să apară obligatoriu în noua factură.
Pe prima pagină, vei găsi informații precum:
Ce poate fi nou pentru mulți? Consumul facturat și prețul final facturat.
Dacă preferi plățile la POS în magazinele cu roboței de plată, aici găsești și codul de bare pentru soldul facturii curente și codul de bare al soldului total dacă ai facturi neachitate din trecut sau ai făcut plăți în avans.
A doua pagină a facturii de energie electrică, conform noului format impus de către ANRE, reia o serie de informații precum:
A treia pagină, conține 3 tabele după cum urmează:
În plus, în cazul facturii de regularizare, pentru a înțelege mai bine conținutul ei, acum sumele sunt structurate - tot ce este cu plus într-o secțiune și tot ce este cu minus în altă secțiune. Astfel îți este mai ușor să urmărești și să înțelegi ce ai de plată.
Tot aici vei regăsi și aplicarea schemei de sprijin de plafonare a prețului, alte servicii achiziționate de la furnizor, penalități sau reduceri, dacă e cazul. La final, vei vedea totalul de plată pe locul de consum.
În cazul în care ai penalități, reduceri comerciale sau soluții achiziționate de la noi, acestea îți vor fi detaliate în tabelul „Contravaloare obligații de plată”. La final, vei regăsi și temeiul legal care stabilește valorile tarifelor reglementate. În cazul în care ai facturi restante, cărora le-a trecut scadența sau plăți în avans, acestea vor fi enumerate în tabelul „Detalii sold curent” din ultima pagină. Valoarea totală de aici este egală cu „Total de plată (sold)”, din tabelul de pe prima pagină.
Zona de sumar a facturii de gaze naturale este în linie cu cea din factura de energie electrică. Similar cu factura de energie electrică, și în cazul gazelor naturale, vom începe cu tabelul despre locul de consum: codul unic CLC, contact pentru OD, interval de citire și nou, valabilitatea contractului tău.
Apoi, vei vedea consumul facturat ca diferență între index nou și index vechi, în metri cubi și echivalentul acestora în kilowați-oră prin înmulțirea mc x PCS. Pentru detalii despre PCS – puterea calorifică superioară a gazelor citește „De ce plătesc pe factura de gaz kWh și nu metri cubi măsurați de contor?”.
Tabelul „Cum am calculat valoarea facturii tale? – Produse și servicii” va fi ca și până acum, dar va include și valoarea eventualelor soluții pe care le-ai achiziționat de la furnizorul tău. La final, vei vedea totalul de plată pe locul de consum.
Vei regăsi la finalul acestui tabel și temeiul legal care stabilește valorile tarifelor reglementate.
Pe ultima pagină a celor două facturi, găsești, ca și până acum, modalitățile de plată alături de alte informații precum termene de plată, recuperarea sumelor achitate în avans, tratarea solicitărilor tale. În plus, ai aici linkuri spre paginile de internet ale ANRE pentru comparatorul de oferte și platforma online de încheiere contract.
Pentru că ascultăm și analizăm fiecare mesaj primit de la clienții noștri, am dezvoltat o pagină suplimentară la factura de electricitate și gaz, pe care am adus doar informațiile de care ne-ai spus tu că ai nevoie. Așadar, pe sumarul facturii tale, vei regăsi într-o formă scurtă și clară:
Sperăm că înțelegerea noilor facturi nu va fi o problemă pentru mult timp. Poți consulta în amânunt Ghidul explicativ al facturii de consum, pentru mai multe detalii.
Dacă totuși vor exista situații în care ai nevoie de lămuriri, accesează Servicii și ajutor – Despre factura de consum și poți găsi soluții pe loc sau ne transmiți un e-mail.
Aproximativ 24 de copaci, 300 milioane de litri de apă și 9.378 kWh energie sunt folosiți pentru a produce doar 1 tonă de hârtie (200.000 coli hârtie A4). În mod evident, acest lucru are un impact semnificativ asupra mediului, atât în timpul producției și al aprovizionării cu materii prime, cât și atunci când hârtia și produsele secundare sunt eliminate. O tonă de hârtie echivalează o tonă de emisii de CO2. Hârtia reprezintă aproximativ 26% din totalul deșeurilor de la depozitele de gunoi.
Aproximativ 93% din hârtie, provine din copaci, iar fiecare copac produce suficient oxigen pentru ca 3 persoane să respire.
Doar noi, la E.ON, din cauza tipăriturilor pe care le transmitem clienților noștri, am consumat în 2022 aproximativ 71.000.000 coli de hârtie A4, care echivalează ~355 tone CO2. Nu sunt cifre cu care ne mândrim. Deși peste 1 milion din clienții noștri au renunțat la facturile tipărite, trebuie să facem mai mult împreună, pentru o planetă și un mediu mai curat.
După aprilie 2023, fiecare factură va avea mai multe pagini, deci cum ne va afecta pe toți acest lucru? O soluție simplă și la îndemână tuturor este renunțarea la factura prin poștă. Primirea acesteia prin e-mail și în contul de client reduce semnificativ daunele asupra aerului pe care îl respirăm.
Surse: